Bursa Parlamentară Internaţională a Bundestagului German 2019

Bundestagul German invită şi în anul 2019, pentru o perioadă de cinci luni, absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ superior din Republica Moldova, la Berlin, pentru ca activând în cadrul biroului unui deputat german să cunoască sistemul parlamentar german, procesele decizionale precum şi să
acumuleze experienţă practică privind activitatea parlamentară. În afară de aceasta în cadrul acestui
program important bursierii pot frecventa în mod gratuit prelegeri la universităţile din Berlin.
Ambasada Germană remite alăturat material publicitar şi informativ privind programul „Bursa
Parlamentară Internaţională 2019” a Bundestagului German şi solicită respectuos concursul
dumneavoastră în procesul de informare a persoanelor interesate. Cei care vor aplica trebuie să fie
născuţi după 1 martie 1989 şi să aibă cunoştinţe foarte bune de limbă germană pentru a putea urma
programul.
Programul durează de la 1 martie până la 31 iulie 2019. Participanţii vor primi o bursă lunară în
valoare de 500 de euro. În mod suplimentar vor fi preluate şi costurile de asigurare în caz de boală,
accidente şi de răspundere civilă pentru studenţi precum şi taxele administrative şi contribuţiile de
asigurări sociale. În afară de aceasta se acordă cazare gratuită sau, în cazul în care candidatul dispune
de cazare proprie, se va oferi o contribuţie pentru aceste cheltuieli în valoare de 300 de euro lunar.
Cheltuielile de călătorie tur-retur spre Berlin vor fi restituite.
Informaţii detaliate despre programul de burse, condiţiile de eligibilitate, procedura de aplicare şi cea
de selectare, pot fi preluate de pe pagina de internet:
http://www.bundestag.de/ips
Dosarul complet urmează a fi expediat până la 30 iunie 2018 prin E-mail: info@chisinau.diplo.de
într-un fişier a cărui nume să fie constituit din numele de familie şi prenumele candidatului.
Persoanele interesate trebuie să anexeze la dosar următoarele acte în limba germană:

1. formularul de cerere completat
2. scrisoare detaliată de intenţie (maxim 2 pagini)
3. diploma de studii (originalul sau copia legalizată şi scanată, în limba germană sau engleză).
Actul doveditor despre absolvirea studiilor poate fi prezentat în cazuri motivate pâna la 31
decembrie 2018. Originalul sau copia legalizată a diplomei de studii în limba germană sau
engleză trebuie să fie prezentată în cadrul interviului de selectare
4. cunoştinţe foarte bune de limbă germană (corespunzătoare nivelului B al Cadrului comun european
de referinţă pentru limbi străine) pot fi demonstrate prin:
• diplomă oficială (de exemplu TestDaF, ZOP, DSH sau printr-un certificat doveditor IPS)
• posedarea cunoştinţelor de limbă germană este dovedită, dacă din CV-ul candidatului sunt clare
cunoştinţele de limbă germană (de exemplu susţinerea bacalaureatului în Germania, studii la facultatea
de germanistică, angajat în calitate de profesor de germană)
5. două scrisori de recomandare, în limba germană sau engleză (nu mai vechi de un an), o
recomandare fiind eliberată de un profesor universitar sau angajator, în care să fie apreciată
calificarea de profil a solicitantului pe o foaie oficială a instituţiei ce eliberează scrisoarea de
recomandare
6. o fotografie în format electronic (JPEG sau alt format)
7. copia paşaportului de călătorie sau copia buletinului de identitate
În cazul în care documentul în formatul .pdf depăşeşte 15 MB, dosarul se va expedia în mai multe emailuri
a căror anexe nu vor depăşi 15 MB.
Pentru eventuale întrebări, persoana de contact din cadrul Ambasadei este Alexandr Filipp (tel. 022
200 600, e-mail: pr-100 @ chis.diplo.de ).

De asemenea, ai putea dori...