ANTIM

Asociaţia Naţională a Tinerilor Istorici din Moldova

Asociaţia Naţională a Tinerilor Istorici din Moldova

Asociaţia Naţională a Tinerilor Istorici din Moldova (ANTIM) a fost fondată la 20 martie 1997 şi înregistrată la Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova la 30 octombrie 1997 cu nr. 109. ANTIM este o asociaţie obştească non-guvernametală, non-politică, ne-comercială ce urmăreşte ca scop beneficiul public. ANTIM activează în baza legislaţiei în vigoare a Republicii Moldova şi a propriului statut. ANTIM este o organizaţie naţională ce activează pe întregul teritoriu al Republicii Moldova cu drept de a-şi deschide filiale în ţară.

Prin constituirea Asociaţiei Naţionale a Tinerilor Istorici din Moldova (ANTIM) fondatorii au încercat să răspundă în primul rând unei necesităţi sociale, promovând colaborarea tinerilor pe plan naţional şi internaţional în vederea stimulării activităţilor de cercetare şi de protecţie a patrimoniului naţional. O idee inspirată a studenţilor istorici, masteranzilor, doctoranzilor, lectorilor şi asistenţilor universitari care au sesizat conştient importanţa coordonării activităţii lor în cadrul uni forum în care să-şi poată exprima liber preocupările profesionale şi ale societăţii în general.

Astăzi ANTIM este una dintre puţinele organizaţii de tineret din Republica Moldova care-şi pune ca scop promovarea valorilor naţionale prin intermediul istoriei. ANTIM este o organizaţie care a reuşit să se afirme prin multitudinea proiectelor realizate care au acoperit mai multe domenii de la cercetare istorică, la activităţi ştiinţifice şi practice, organizare de simpozioane, conferinţe, şcoli de vară până la acţiuni de amploare ca esenţă şi durată.Asociaţia Naţională a Tinerilor Istorici din Moldova

Unul din obiectivele majore ale ANTIM-ului a fost constituirea Centrului de Studii şi Informare în Problemele de Istorie, Cultură şi Civilizaţie Românească – InfoHis, dotat cu o bibliotecă de carte românească şi universală, care actualmente numără peste 6000 de titluri de carte istorică şi câteva zeci titluri de periodice.

ANTIM publică Revista istorică “Analele ANTIM”; Buletinul informativ InfoHis; Două serii de monografii: “Tânărul Istoric” şi “Istorii şi Documente Necunoscute – IDN”; culegeri de articole prilejuite de diverse conferinţe şi proiecte ştiinţifice.
ANTIM este partener stabil a mai multor instituţii de stat în dezvoltarea programelor educaţionale şi a societăţii civile. ANTIM a reuşit, prin proiectele realizate să sigileze imaginea tânărului istoric din Republica Moldova atât în pe plan intern cât şi internaţional. Astăzi, ANTIM este membru a Asociaţiei Internaţionale a Studenţilor în Istorie – ISHA şi Asociaţiei Profesorilor de Istorie din Europa – EUROCLIO:

CONTACT:
Asociaţia Naţională a Tinerilor Istorici din Moldova – ANTIM
str. Ion Creangă nr.1, Chişinău, of. 407
MD-2069, Republica Moldova
Telefon: + 373 22 742436 Fax. + 373 22 719169
e-mail: asociatia_istorici@yahoo.com
URL: www.antim.upsc.md