Agence Universitaire de la Francophonie

Succesele remarcabile ale doctoranzilor noștri

Grație proiectului doctoral francofon EDSS, a altor proiecte internaționale de mobilitate academică,  doctoranzii noștri au devenit mesagerii instituției și ai țării noastre  în lume, fapt pentru care mulțumim partenerilor noștri din proiecte, suportului AUF, BECO etc.

Astfel, dna Sofia Arsenii, studentă la Facultatea de Științe ale Educației la Universitatea Laval din Québec a obținut  Bursa de cercetare doctorală pentru studenții străini-DS (anul de concurs 2015-2016), în valoare de 20 000$ pe an, pentru un termen de 3 ani de studii-una din cele mai rare burse din Québec, de care beneficiază anual doar 5-6 studenti pentru toate domeniile de studii, ceea ce demonstrează nivelul ei înalt de pregătire, muncă asiduă, perseverență.

Prezenta bursă este acordată de către Fondul de cercetare din Québec- Societate și Cultură și face parte din Programul de Burse de excelență pentru studenții străini care are drept scop să stimuleze și să susțină financiar pe cei mai buni candidați selectați care doresc să realizeze un doctorat în provincia Québec în unul din domeniile următoare: științe sociale și umanistice, arte și litere.

Dna Sofia Arsenii este doctorandă a Universității Pedagogice de Stat I. Creangă. Pe parcursul anilor de studii a beneficiat de câteva burse oferite de către AUF Biroul Europa centrală și orientală în colaborare cu Școala doctorală francofonă în Științe Sociale (EDSS), București.

Noi o felicităm călduros pe Dna Sofia Arsenii și îi urăm mult succes în continuare!

 

Des succès remarquables de nos doctorants

Grace au  projet francophone de doctorat EDSS et d’autres projets internationaux, nos doctorants sont devenus des messagers de notre institution, de notre  pays dans le monde, raison pour laquelle nous remercions nos partenaires des projets, le support de l’AUF, BECO ainsi de suite.

Mme Sofia Arsenii, étudiante au doctorat à la Faculté des Sciences de l’éducation à l’Université Laval (Québec) a reçu la Bourse de doctorat en recherche pour étudiants étrangers-DS (année du concours 2015-2016) d’une valeur de 20 000$ par année pour une période de 3 ans-une des très rares bourses d’excellence de doctorat du gouvernement du Québec pour étudiant étranger (il y en a 5 ou 6 chaque année pour toutes les disciplines à l’échelle de tout le Québec).

Elle travaille avec une ardeur tout à fait hors du commun et le mérite amplement, mais c’est quand même une joie d’avoir pu la suivre au long de toutes ces années pour assister à ce succès

Cette bourse fait partie du Programme de Bourses d’excellence pour étudiants étrangers du Fonds de recherche du Québec- Société et culture (FRQSC) qui a comme objectif de stimuler l’intérêt des étudiants étrangers et d’accorder du financement aux meilleurs candidats  qui veulent réaliser un doctorat dans le domaine des sciences sociales et humaines, arts et lettres au Québec.

Mme Sofia Arsenii est une ancienne étudiante de l’Université Pédagogique d’État «I. Creanga » et pendant ses études elle a bénéficié de plusieurs bourses accordées par l’AUF-Bureau Europe centrale et orientale en collaboration avec l’École doctorale francophone en Sciences sociales (EDSS), de Bucarest.

Nous félicitons Mme Sofia Arsenii pour ses réalisations et nous lui souhaitons une bonne continuation dans ces démarches scientifiques!

 Crearea şi gestionarea unei şcoli doctorale

În perioada unor mari schimbări în domeniul educațional, al deschiderii spre integrarea de facto în spațiul academic european, ne bucurăm că Universitatea Pedagogică de Stat “Ion Creangă” din Chișinău – una dintre cele mai vechi și prestigioase instituții superioare de învățământ, singura instituție pedagogică din țară – este promotorul perpetuu al ideilor care stimulează, reprezintă calitatea în educație.

IMG_1636

Dovadă elocventă este și organizarea unor ateliere cu genericul: Crearea şi gestionarea unei şcoli doctorale: exemplul universităţilor membre ale AUF din România, care ne-a unit – împreună cu Excelența Sa dl Marius Lazurcă, ambasador al României la Chișinău, reprezentanții Ministerului Educației, CNAA, ai tuturor universităților din țară – în sala Senatului,  evenimentul fiind unul imperios necesar în contextul actualelor schimbări, constituind încă un pas important în direcția integrării europene la nivel academic. Suntem recunoscători Agenției Universitare Francofone, Antenei AUF la Chișinău, implicit dlui director Roman Kwiatkowski, pentru sprijinul acordat în organizarea acestor ateliere, dar și a multiplelor oportunități deschise grație acestei strânse colaborări.

IMG_1648

Succesul evenimentului aparține în egală măsură colegilor din România: dl prof. Lazăr Vlăsceanu, expert în legislația doctorală, partenerilor în proiectul EDSS – școala doctorală francofonă în științe sociale – directorului acestei școli, prof. Radu Toma și echipa, împreună cu care avem o colaborare din 2008, de când toate școlile doctorale de vară sunt organizate la Universitatea noastră.

IMG_1658IMG_1671

Învățământul superior din țară tranzitează perioade dificile de schimbări, una dintre cele mai importante fiind schimbarea de mentalitate, de atitudine, de posibilități. Iată de ce am inițiat acest dialog în spațiul european francofon-și nu numai! – pentru a depăși momentul de criză în elaborarea unor strategii de organizare și gestiune a școlilor doctorale după standardele europene.

IMG_1646

Mulțumim în acest context Agenției Universitare Francofone pentru sprijinul acordat în activitățile noastre; Ministerului Educației și CNAA – pentru colaborare eficientă, colegilor din Universitatea Tehnică, USM, USB, Universitatea de Medicină, ASEM, Universitatea Agrară etc., pentru deschiderea spre o colaborare și în acest sens și, nu în ultimul rînd, echipei responsabile a instituției noastre, grație căreia UPS “Ion Creangă” este cunoscută în țară și peste hotarele ei.

IMG_1665

 

Nicolae Chicuș, Rectorul UPS “Ion Creangă”

 P. S. Ne bucurăm că evenimentul a fost apreciat ca unul de succes și de către BECO, AUF și CNAA:

Untitled

Bureau Europe centrale et orientale

Succès de l’atelier sur la gestion des écoles doctorales organisé par l’Antenne de Chisinau

        L’Antenne de Chisinau, AUF, en partenariat avec le CEREFREA (Centre Régional Francophone de Recherches Avancées en Sciences Sociales, basé à Bucarest), l’École doctorale francophone en sciences sociales (EDSS) de Bucarest et l’Université de Bucarest, a organisé les 05 et 06 décembre 2014, un atelier intitulé « La création et la gestion d’une école doctorale : l’exemple des universités membres de l’AUF en Roumanie ».

L’Antenne de Chisinau a organisé les 05 et 06 décembre 2014, une manifestation intitulée « La création et la gestion d’une école doctorale : l’exemple des universités membres de l’AUF en Roumanie ». Cet événement a été organisé conjointement avec l’Université Pédagogique d’État « Ion Creanga » de Moldova, le CEREFREA (Centre Régional Francophone de Recherches Avancées en Sciences Sociales, basé à Bucarest), l’École doctorale francophone en sciences sociales (EDSS) de Bucarest et l’Université de Bucarest. La manifestation a été ouverte par SE M. Marius Lazurca, Ambassadeur de Roumanie en République de Moldavie, M. Nicolae Chicus, Recteur de l’Université Pédagogique d’État Ion Creanga qui accueillait l’événement, Mme Olesea Ciobanu, représentant le Ministère moldave de l’éducation et M. Roman Kwiatkowski, Responsable de l’Antenne de l’AUF à Chisinau.

Une trentaine d’universitaires, chargés du cycle doctoral au sein des universités moldaves membres de l’AUF, mais aussi des représentants du Ministère moldave de l’Éducation et du Conseil National de l’Accréditation et de l’Attestation (CNAA) ont participé à ces ateliers, animés par 3 universitaires roumains expérimentés. Ces ateliers, dont la coordination a été assurée par Mme Ludmila Armasu (Chef du Département des études doctorales et post-doctorales de l’Université Pédagogique d’État Ion Creanga), ont concerné les thèmes suivants :

  • – « Base légale et définition d’une école doctorale » – un atelier animé par M. Lazar Vlasceanu, Professeur de la faculté de sociologie de l’Université de Bucarest ;
  • – « Organisation et management d’une école doctorale au sein d’une université » – un atelier animé par M. Radu Toma, Professeur de la faculté des langues et littératures étrangères de l’Université de Bucarest, Directeur de l’École doctorale de sciences sociales (EDSS/CEREFREA) de l’Université de Bucarest ;
  • – « Doctorats en co-tutelle et conventions de collaborations » – un atelier animé par M. Dragos Jipa, enseignant chercheur de la faculté des langues et littératures étrangères de l’Université de Bucarest, enseignant de l’École doctorale de sciences sociales (EDSS/CEREFREA) de l’Université de Bucarest ;
  • – « Supports financiers des écoles doctorales » – un atelier animé conjointement par les 3 universitaires, avec également une présentation des possibilités offertes par le programme Erasmus+ par Mme Virginia Revenco, Représentante de ce programme en Moldavie.

IMG_1651

Cette manifestation, pourvue d’un fort caractère technique, a donné lieu à des échanges très riches et de haut niveau du fait de l’actualité de cette question dans le contexte des réformes engagées actuellement en Moldavie dans le domaine des études doctorales.

 

Ce putem învăţa din experienţa şcolilor doctorale din Romania?

 

În zilele de 5-6 decembrie 2014 Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chişinău, în comun cu Antena din Chişinău a Agenţiei Universitare a Francofoniei, Centrul Francofon de Cercetare avansată în ştiinţe sociale din Bucureşti si Universitatea Bucureşti, a organizat la Chişinău atelierul „Crearea şi gestionarea unei şcoli doctorale: exemplul universităţilor membre AUF din România”

IMG_1647

La acest eveniment au participat în calitate de lectori profesori de la Universitatea din Bucureşti (profesorii doctori Lazăr Vlăsceanu şi Radu Toma, asistent doctor Dragoş Jipa), unii din care cu contribuţii importante în configurarea cadrului de desfăşurare a studiilor doctorale în România. Ei au prezentat, într-un mod interactiv, experienţa şcolilor doctorale din instituţia proprie şi din România, dar şi viziunea lor asupra diferitor aspecte ale doctoratului, ilustrând toate acestea şi cu exemple de bune practici internaţionale (vezi programul evenimentului).

Majoritatea opiniilor experţilor sunt în consonanţă cu obiecţiile / propunerile Consiliului Naţional pentru Acreditare şi Atestare pe marginea proiectelor documentelor din domeniul educaţiei care au fost dezbătute anul acesta şi care vizează studiile doctorale (Codul educaţiei, Regulamentul de organizare a studiilor superioare de doctorat).

IMG_1629

Menţionăm doar câteva opinii importante, exprimate în cadrul atelierului:

– doctoratul reprezintă învăţare prin cercetare, iar îmbinarea acestor două elemente (învăţare şi cercetare) este factorul cel mai important la organizarea acestui ciclu al învăţământului superior;

– studiile doctorale sunt o continuare logică a celorlalte cicluri ale învăţământului superior şi ar trebui să existe o corelare între reglementările şi politicile promovate la diferite niveluri (inclusiv a nomenclatoarelor specializărilor) , iar ideal ar fi ca selecţia viitorilor doctoranzi să înceapă la ciclul de masterat;

– la nivel naţional ar trebui să existe un cadru general de funcţionare a doctoratului, iar fiecare instituţie organizatoare de doctorat (IOD) să aibă posibilitatea de a dezvolta propriile reglementări, adică acordarea unei autonomii largi IOD, dar însoţită de o evaluare externă obiectivă şi sancţionare dură în caz de neasigurare a calităţii, încălcare a codului deontologic;

– important este ca în şcolile doctorale să domine o atmosferă democratică, de toleranţă, de libertate de gândire, parteneriat, dar nu de subordonare, între conducătorul de doctorat şi doctorand, de posibilitate ca doctorandul să-şi poată alege o temă de cercetare cât mai apropiată sufletului lui; – evaluarea şcolilor doctorale ar trebui să fie efectuată în baza unor rezultate cu elemente de noutate recunoscute internaţional (articole, brevete etc.), întrucât ştiinţa este universală şi tot mai internaţionalizată;

– şcoala doctorală reprezintă o comunitate de cercetători consacraţi şi doctoranzi, care facilitează cooperarea pe plan intern şi internaţional; sunt evidente avantajele şcolilor pluridisciplinare şi a celor care facilitează schimbul de cunoştinţe, iar de aici reiese necesitatea unor şcoli doctorale mari, care să asigure masa critică necesară la tot mai mulţi indicatori;

– studiile doctorale nu ar trebui să se limiteze doar la pregătirea specialiştilor pentru cercetare şi învăţământul superior, iar de aici reiese necesitatea organizării doctoratului profesional nu doar în domeniile artelor şi sportului, ci şi în alte domenii ştiinţifice şi profesionale, ceea ce ar deschide doctoratul spre piaţa muncii;

– cursurile avansate şi alte activităţi în cadrul şcolilor doctorale ar trebui să fie instrumente pentru formarea competenţelor şi susţinerea tezei, iar doctorandul ar trebui să-şi poată alege ceea de ce el are nevoie la moment, dar şi pentru viitor, împreună cu conducătorul de doctorat (fără examene de doctorat);

– activităţile ştiinţifice nu ar trebui obligatoriu cuantificate în credite transferabile, inclusiv din cauză că fiecare doctorand are un traseu individual de pregătire a tezei de doctorat, iar faptul că nu va acumula creditele stipulate – nu ar trebui să fie un impediment în susţinerea tezei, principalul e ca să fie realizată o teză de doctorat valoroasă din punct de vedre ştiinţific;

– pregătirea cadrelor prin doctorat nu trebuie să se facă după anumite calapoade, ci să se orienteze spre pregătirea unor cadre creative, caracteristica principală a cărora să fie originalitatea în gândire, capacitatea de a găsi soluţii originale problemelor;

– de mare importanţă este asigurarea mobilităţii doctoranzilor din diferite fonduri, burse etc. , fapt care asigură circularea ideilor, asimilarea de către doctoranzi a noilor achiziţii ale ştiinţei, o altă viziune asupra problemelor, în acest context se înscrie şi doctoratele prin cotutelă; de real folos sunt experienţele universităţilor din România în pregătirea cadrelor prin cotutelă cu universităţi din ţările UE, SUA, Canada, de asemenea, existenţa unor burse internaţionale gen „Eugen Ionesco” prin intermediul cărora doctoranzii pot acumula experienţe în cele mai diverse universităţi ale lumii:.

– finanţarea prin granturi doctorale ar trebui să prevadă toată diversitatea de cheltuieli la pregătirea unui doctorand: bursă, remunerarea conducătorului de doctorat, cheltuieli pentru echipament, cheltuieli de regie, cheltuieli de mobilitate etc.

În concluzie, a fost un eveniment foarte util în contextul reformei studiilor doctorale în Republica Moldova pentru responsabilii cu doctoratul de la universităţi care au participat la atelier, chiar dacă ar fi fost şi mai bine ca aprobarea Regulamentului studiilor doctorale de către guvern să fi fost precedată de această discuţie şi să fi fost luate în consideraţie opiniile exprimate în cadrul atelierului de lucru.

Direcţia politici şi monitorizare doctorat a CNAA

 

 

 

Universitatea Pedagogică de Stat “Ion Creangă” din Chișinău este membră a AUF din 1997. Prin urmare, studenții și profesorii sânt benificiarii programelor de burse oferite de AUF.

Contactele noastre în Chișinău:

Adresa: str. 31 August 1989, 78, Universitatea Tehnică din Moldova, bloc 2
Telefon: +373 22 23 75 35
Fax: +373 22 23 23 45
e-Mail: info@md.auf.org

CAMPUS NUMÉRIQUE FRANCOPHONE DE CHISINAU (CNF)

Présentation générale

Le Campus Numérique Francophone de Chisinau est hébergé par l’Université Technique de Moldova. Le Campus numérique francophone de Chisinau est une plateforme technique dotée d’une vingtaine d’ordinateurs connectés à l’Internet et dédiés à l’accès et à la diffusion de l’information scientifique et technique. La mission du CNF de Chisinau est d’offrir de différents services pour faciliter les recherches bibliographiques et documentaires; d’organiser des formations aux technologies de l’information et à la recherche documentaire; le CNF peut héberger des sites Web dont l’objet est la diffusion d’information ayant trait à la vie universitaire, aux activités de recherche, d’enseignement, de développement technique, de transfert de technologies, de diffusion d’informations scientifiques, techniques et culturelles, etc.

Outre la navigation libre, le CNF de Chisinau propose :

– la fourniture des documents primaires
Le CNF propose à ses utilisateurs un service de fourniture de documents primaires en français et dans d’autres langues. Il repose sur l’interrogation des bases de données de l’Institut de l’Information Scientifique et Technique (INIST) et permet, suite à une commande en ligne, de recevoir par voie postale ou électriquement les documents souhaités. www.inist.fr

– la consultation des bases de données en ligne et sur cédéroms
La recherche avec ces outils peut être assistée par le responsable du centre ou être conduite librement par l’utilisateur. Ces différentes formules sont facturées.

– l’accès à des modules d’autoformation en ligne et sur cédéroms
Des contenus pédagogiques complémentaires aux cursus traditionnels peuvent être utilisés directement par les étudiants, sans encadrement pédagogique. www.coursenligne.refer.org

– la possibilité d’héberger des sites
Sous réserve de l’accord du responsable du Campus, le CNF peut héberger des sites Web dont l’objet est la diffusion d’information ayant trait à la vie universitaire, aux activités de recherche, d’enseignements, de développement techniques, de transfert de technologies, de diffusion d’informations scientifiques, techniques et culturelles, etc.

– des formations Transfer
Il s’agit d’ateliers de formations régionales de 5 jours, animés par un réseau de formateurs francophones et par les spécialistes de l’AUF, en partenariat avec des établissements d’enseignement supérieurs locaux. Ces formations concernent les développeurs de sites Internet, les enseignants intéressés par l’enseignement à distance et les technologies éducatives, les étudiants qui font de mémoires et des recherches. Ces formations sont gratuites pour le personnel du Supérieur, sélectionné sur appel à candidatures. www.transfer-tic.org

– des formations permanentes
Le campus organise régulièrement des formations permanentes, essentiellement destinées à l’appropriation et la maîtrise de certains outils technologiques et logiciels. La durée de ces formations est généralement de 3 jours.

Coordonnées

Adresse :
78, rue 31 August 1989, Bât. 2, Université Technique de Moldova, MD 2012, Chisinau, République de Moldova
Téléphone: + 373 22 23 75 35 Télécopie : + 373 22 23 23 45
Courriel : info@md.auf.org
www.auf.org/regions/europe-centrale-orientale

Horaires :
Lundi – Vendredi : 9h00 – 17h00
Samedi : 9h00 – 13h00

CLOSE
CLOSE